Post Image

Can-Am BRP lanseaza Apache Backcountry Track System sau tehnologie de snowmobile pentru ATV cu senile

Exista, desigur intr-o categorisire neoficiala si mai degraba amuzanta, trei categorii de utilizatori de ATV: cei care, odata cu primul fulg de zapada, isi baga vehiculul in garaj, la hibernare, cei care continua sa il utilizeze ca atare, fiindca nu? ce poate fi mai frumos decat o aventura pe zapada si in fine, cei care sunt mai precauti sau au de parcurs zone problematice si isi monteaza senile. Iata ca BRP (Bombardier Recreational Products) a descoperit si o a patra categorie de utilizatori: cei care au nevoie de niste senile temeinice, fiind vorba de zapada adanca si afanata.

Pentru acestia din urma, iata ca a fost lansat sistemul de senile Apache Backcountry, un produs cu siguranta rezultat al ingeniozitatii inginerilor canadieni, ce imbina tehnologia utilizata in cazul snowmobilelor cu performanta sistemelor Apache 360 Track System BRP.

170216-brp-apache-backcountry-track-kit_2

Apache Backcountry Track System reprezinta practic solutia finala a BRP pentru cele mai oprimante zapezi, asigurand o garda la sol uriasa, o flotare fidela peste zapada, atunci cand ATV-ul se afla in miscare, chiar in viteza si ofera cele mai bune performante de aderenta. Altfel spus, e cam stapanul tuturor sistemelor de senile existente acum pe piata.

Senila a fost dotata cu dinti de 5 cm (2 inci), este foarte lata si intreg sistemul inalta ATV-urile la incredibilele inaltimi de 34,9 cm pe fata si 35,5 cm pe spate. Acestea se traduc prin tractiune superioara, aderenta crescuta si un comportament ireprosabil in zapada adanca si afanata.

apachetrackkit_lifestyle_ac_0

Mai trebuie spus ca sistemul are o greutate redusa, un cadru durabil si rezistent, foarte eficient, insa ceea ce e mai important, are o configuratie inteligent proiectata sa distribuie greutatea intregului vehicul pe zapada, rezultatul fiind o tractiune mult imbunatatita, o manevrabilitate superioara si un comportament excelent la acceleratie ridicata. Si mai are ceva: controlul sporit la pornire, franare si viraje, ceea ce e de natura sa confere pilotului o mare incredere in ATV-ul si o siguranta marita.

In fine, sistemul de senile beneficiaza de un design inovator care permite o instalare sau o demontare rapida, fara a pierde mult timp cu montarea si reglarea. Pentru a fi montat pe un ATV, Apache Backcountry are nevoie de un kit special (Apache 360 Backcountry Kit), comercializat separat. O mentiune speciala si importanta, sistemul de senile se utilizeaza numai iarna, pe zapada. Exista modele de senile care pot fi montate si utilizate in orice moment al anului, pentru orice tip de teren, ca e vorba de zapada, noroi, nisip, pamant etc. Nu este si cazul Apache Backcountry. BRP a anuntat si pretul de baza (fara taxe, comisioane, adaosuri, etc.), acesta fiind de 5.350 $ sistemul si 650 $ kit-ul de montare.


23.02.2017